Meciul cu Spania, special pentru Cosmin Contra

02 Septembrie 2019


	Meciul cu Spania, special pentru Cosmin Contra

Cu fix doua decenii in urma, lua startul in aventura spaniola, odata cu transferul la Alaves. Atletico Madrid si Getafe aveau sa fie urmatoarele (si ultimele) sale “halte” de pe pamant iberic (inutil sa mai amintim de episoadele AC Milan sau West Bromwich Albion), urmate de cele la Fuenlabrada, Getafe si Alcorcon in calitate de antrenor.


Fie si avand debutul la “nationala” consemnat in aprilie 1996, de unde s-a retras definitiv in 2010, nu a avut parte de oportunitatea de a juca impotriva Spaniei nici la EURO 96, nici, 10 ani mai tarziu, in amicalul de la Cadiz, castigat de ai nostri cu 1-0.


Acum, insa, pe 5 septembrie, va sosi momentul mult asteptat pentru selectionerul Cosmin Contra, care si-a construit, alaturi de familie, o viata frumoasa si implinita la Madrid, foarte aproape de vechiul stadion “Vicente Calderon”, intre timp demolat. Este acest meci, de pe Arena Nationala, unul special? “Doar dintr-un punct de vedere, cel afectiv. Imi place mult viata in Spania, am multi prieteni acolo, familia se simte excelent”, se confeseaza selectionerul, care arunca un ochi si spre ultima intalnire din actualele preliminarii, de pe “Wanda Metropolitano”. Nu de alta, dar tot Contra remarca faptul ca “acela va fi primul meu joc in noua casa a lui Atletico Madrid. Si stiti prea bine ce inseamna, pentru mine, Atletico”.


Dar, pana atunci, mai sunt destule hopuri, primul fiind cel din 5 septembrie. Unul special, care ambitioneaza in plus, mai ales ca este impotriva patriei adoptive? “Nu, nici vorba de asa ceva. Nu vreau sa arat ca sunt mare si tare. Sunt selectionerul Romaniei, vreau sa ne calificam la EURO 2020 si pregatesc meciul cu Spania, asa cum le pregatesc si pe cele contra celorlalte echipe din grupa”, este categoric tehnicianul roman, care, insa, admite: “Traind, jucand si antrenand acolo, am un mare avantaj, acela de a cunoaste la perfectie mentalitatea, metodologia, filosofia spaniole, dar si, evident, jucatorii spanioli. Va dati seama ca ar fi fantastic sa putem profita, impreuna, de aceste cunostinte de insider, daca permiteti exprimarea”.




Doar doua infrangeri (0-3 in amicalul cu Olanda si 1-2 in Suedia, in actualele preliminarii) in 18 meciuri, evident o alta atitudine a jucatorilor, si nu numai, ii dau dreptul lui Contra sa fie optimist: “Suntem pregatiti sa ne luptam pentru calificare si sa jucam turneul final in fata propriilor suporteri. Nici nu va inchipuiti cat de mult ne dorim asta”. In acest context, poate ca intrebarea respecta un sablon: “Ce ar insemna pentru dumneavoastra sa calificati echipa si s-o conduceti anul viitor, la turneul final, tot pe Arena Nationala” “Si ca om, si ca antrenor, ar reprezenta cea mai importanta realizare de cand sunt antrenor si, evident, o uriasa onoare. Mai puteti privi asta si ca un nou vis indeplinit. Primul a fost acela cand am devenit selectioner. Al doilea ar fi sa duc nationala la un EURO sau la o Cupa Mondiala. Dar, dincolo de propria-mi persoana, imaginati-va ca o calificare ar insemna enorm pentru intreg fotbalul romanesc”.




Avem atuuri, exceptand o noua atitudine si palmaresul pozitiv pana acum in mandatul omului nascut la Timisoara? “Anul 2018 a fost unul esential, deoarece faptul de a nu fi pierdut niciun meci in Liga Natiunilor ne-a dat sperante ca ne aflam pe drumul cel bun. Asta, pe de o parte. Un al doilea punct forte ar fi acela ca alcatuim un grup unit, unul care vrea sa castige fiecare meci, indiferent de numele adversarului si de ceea ce se intampla pe teren. In al treilea rand, sa nu uitam sumedenia de tineri pe care i-am promovat si care cu adevarat trag cu dintii pentru a se impune, pentru a dovedi ca au valoare. Dar trebuie sa fim foarte atenti cum si cand ii folosim, pentru ca, daca ei nu se afla la potential maxim si ii fortam, i-am putea pierde in viitor, tocmai pentru ca ei si-ar pierde increderea in propriile forte. Acest mix de jucatori cu experienta si de tineri cu foame de victorii ne transforma intr-o echipa capabila sa concureze cu oricine”.


5 septembrie 2019, un moment atat de important pentru Cosmin Contra, pentru echipa nationala, pentru noi toti. Moment important sau, chiar, unul crucial?

Autor: Paul Zaharia


Stiri Similare